Introducere
La mai puțin de trei săptămâni de scrutinul parlamentar din 27 octombrie, campania electorală din Israel a fost zguduită nu de o declarație a unui candidat, ci de cuvintele unui rabin de 96 de ani care nu a candidat niciodată pentru nimic. Dov Lando, liderul spiritual al partidului Degel HaTorah și una dintre cele mai influente autorități religioase ale lumii ultraortodoxe lituaniene, a fost filmat la locuința sa din Bnei Brak afirmând că evreii ar fi fost, poate, mai bine fără un stat propriu. În aceeași intervenție, rabinul a susținut că soldații proveniți din mediile sionismului religios mor pe front din cauza învățăturilor primite de la proprii lor rabini.
Imaginile au fost difuzate luni de televiziunea israeliană Channel 12, iar efectul a fost imediat. Potrivit relatării publicate de Al Jazeera, declarațiile au declanșat o dispută politică de amploare, pentru că ating simultan cele două nervuri cele mai sensibile ale vieții publice israeliene: legitimitatea statului în ochii unei părți a comunității ultraortodoxe și refuzul acestei comunități de a-și trimite tinerii în armată. Într-o campanie în care blocul condus de Benjamin Netanyahu depinde aritmetic de voturile ultraortodoxe, un asemenea episod nu este un incident marginal, ci un test al coeziunii întregii drepte israeliene.
Pentru cititorul român, miza depășește cu mult politica internă a unui stat de nouă milioane de locuitori. Israelul este, după trei ani de război în Gaza, variabila centrală a stabilității din Orientul Mijlociu — o regiune care influențează direct prețurile energiei, rutele comerciale care traversează Mediterana de Est și agenda de politică externă a Uniunii Europene, în care România este parte. Componența viitorului guvern de la Ierusalim va decide dacă încetarea focului din Gaza se consolidează sau se destramă, dacă normalizarea cu statele arabe avansează și cât de tensionată va fi relația dintre Israel și capitalele europene în următorii ani.
Context și antecedente
Disputa privind recrutarea ultraortodocșilor este, în realitate, o problemă veche de cât statul însuși. La înființarea Israelului, în 1948, David Ben-Gurion a acceptat un aranjament informal prin care un număr restrâns de studenți de yeshiva erau scutiți de serviciul militar, pentru a permite reconstituirea lumii de învățătură religioasă distrusă în Europa. Ceea ce a început ca o excepție numerică limitată a devenit, pe parcursul deceniilor, o scutire aproape generalizată pentru o comunitate care reprezintă astăzi circa 13% din populație și are cea mai rapidă creștere demografică din țară.
Echilibrul s-a rupt definitiv în iunie 2024, când Curtea Supremă a decis că menținerea scutirii pentru studenții de yeshiva nu mai are bază legală, în absența unei legi adoptate de Knesset. Decizia a transformat o chestiune de cutumă politică în una de legalitate: statul este, formal, obligat să recruteze, iar guvernele succesive nu au reușit să adopte o legislație care să reglementeze situația. Consecința a fost o criză permanentă în interiorul coaliției. În iulie 2025, ambele facțiuni ale alianței Iudaismul Unit al Torei și-au retras miniștrii din guvernul Netanyahu din cauza blocajului legislativ, iar partidul Shas a procedat similar, chiar dacă unele dintre aceste formațiuni au continuat ulterior să sprijine intermitent coaliția din exterior.
Degel HaTorah, partidul al cărui lider spiritual este rabinul Lando, reprezintă curentul ultraortodox lituanian, istoric mai rezervat față de ideea unui stat evreiesc constituit prin acțiune politică, și nu prin intervenție divină. Împreună cu Agudat Yisrael, formează alianța Iudaismul Unit al Torei, care a obținut șapte mandate la alegerile din 2022. Această rezervă teologică față de sionism nu este o noutate, dar formularea ei publică, în plină campanie, de către un rabin cu autoritate decizională asupra a câteva zeci de mii de voturi, reprezintă o ruptură de tonalitate. De altfel, Lando declarase deja în luna mai a acestui an că nu mai are încredere în Netanyahu — un semnal pe care premierul a preferat atunci să îl minimizeze.
Un detaliu esențial, pe care Al Jazeera îl subliniază în relatarea sa, este că declarațiile nu sunt noi: ele au fost rostite și publicate pentru prima dată în februarie 2025. Reapariția lor la trei săptămâni de vot nu are, prin urmare, nimic accidental. Momentul difuzării este el însuși un act politic, într-o campanie în care fiecare tabără caută materialul care poate fractura blocul advers.
Detalii și evoluții recente
Înregistrarea difuzată de Channel 12 provine dintr-o întâlnire cu caracter restrâns, desfășurată la domiciliul rabinului din Bnei Brak, oraș cu majoritate ultraortodoxă din zona metropolitană Tel Aviv. Cele două afirmații centrale — că existența statului nu a fost neapărat un câștig pentru evrei și că pierderile umane din rândul soldaților sionismului religios sunt consecința îndrumării lor rabinice — au fost citite în Israel ca un atac frontal nu doar împotriva stângii, ci mai ales împotriva partenerilor de coaliție ai lui Netanyahu din tabăra sionist-religioasă, al căror electorat suportă o parte disproporționată din costurile militare ale ultimilor ani.
Reacțiile din opoziție au fost prompte. Naftali Bennett, Gadi Eisenkot și Yair Golan au condamnat declarațiile și le-au folosit imediat ca argument împotriva premierului și a aliaților săi, prezentându-le drept dovada că dreapta aflată la putere și-a construit majoritatea pe o alianță cu forțe care nu recunosc nici obligațiile de bază față de stat, nici legitimitatea lui. Netanyahu nu comentase public incidentul în momentul publicării relatării. Tăcerea premierului este, în sine, elocventă: orice critică adresată rabinului riscă să îndepărteze mandatele ultraortodoxe de care are nevoie, iar orice apărare a lui ar alimenta acuzațiile opoziției.
Un al doilea element raportat de Channel 12 are o greutate strategică mai mare decât scandalul propriu-zis: Iudaismul Unit al Torei nu ar exclude participarea la un guvern condus de Gadi Eisenkot, fost șef al Statului Major al armatei israeliene și lider al noii formațiuni Yashar. Dacă această disponibilitate se confirmă, ea demontează premisa pe care Netanyahu și-a construit campania — aceea că blocul ultraortodox este indisolubil legat de el. Paradoxal, Eisenkot este cel care propune o soluție legislativă pentru recrutare care ar menține scutiri pentru până la 3% dintre studenții de yeshiva, o formulă mai restrictivă decât situația actuală, dar suficient de concretă pentru a oferi comunității o ieșire din incertitudinea juridică.
Analiștii citați de Al Jazeera — printre care Ehab Jabareen, Ibrahim Khatib și Mohammad Abu Rumman — au oferit o interpretare mai temperată. În opinia lor, episodul expune tensiuni reale în interiorul dreptei israeliene privind recrutarea și raportul cu sionismul, dar este puțin probabil să producă mutații electorale majore. Mai degrabă, el va consolida pozițiile deja existente ale electoratelor: ultraortodocșii nu își vor abandona rabinii din cauza unei controverse mediatice, iar electoratul laic și cel sionist-religios își vor găsi în declarații confirmarea prejudecăților reciproce.
Aritmetica scrutinului explică de ce fiecare procent contează. Knessetul are 120 de locuri, majoritatea este de 61, iar pragul electoral de 3,25% este suficient de ridicat pentru a elimina formațiuni mici — motiv pentru care Netanyahu a avertizat în repetate rânduri că ratarea pragului de către partenerii săi minori ar putea costa dreapta întreaga putere. Lista actorilor este fragmentată: Likud, cu 32 de mandate în Knessetul dizolvat în iulie, Shas cu 11, Iudaismul Unit al Torei și Partidul Sionist Religios cu câte șapte, Otzma Yehudit cu șase, alături de Yisrael Beiteinu, Albastru și Alb, Ra’am, Lista Arabă Unită, Democrații și noile liste conduse de Eisenkot și Ofer Winter. Sondajele publicate în ultimele săptămâni au oferit rezultate variabile, dar cele mai multe plasează blocul lui Netanyahu sub pragul de 61 de mandate, fără ca opoziția să aibă o cale evidentă spre o majoritate coerentă.
Analiză și implicații
Prima concluzie care se desprinde este că adevărata linie de falie a politicii israeliene nu mai trece între stânga și dreapta, ci în interiorul dreptei, pe tema obligațiilor cetățenești. Războiul din Gaza și mobilizarea prelungită a rezerviștilor au transformat scutirea ultraortodoxă din dispută bugetară în problemă de echitate existențială: comunitățile care și-au trimis fiii pe front timp de trei ani nu mai acceptă un aranjament care exceptează un segment în creștere rapidă al populației. Declarațiile rabinului Lando lovesc exact în această rană, pentru că nu invocă doar dreptul la studiu, ci pune sub semnul întrebării însuși sensul sacrificiului militar.
A doua implicație este una de mecanică a puterii. Blocul ultraortodox a funcționat decenii întregi ca factor de echilibru, dispus să sprijine orice guvern care îi garantează finanțarea rețelei de educație religioasă și scutirea de la recrutare. Dacă semnalul privind disponibilitatea de a negocia cu Eisenkot este autentic, atunci Netanyahu își pierde cel mai sigur atu — monopolul asupra acestor mandate. Scenariul unui „al treilea bloc”, format din centru-dreapta securitară, formațiuni laice de centru și, eventual, partide ultraortodoxe pragmatice, devine aritmetic plauzibil, chiar dacă rămâne fragil politic. Benny Gantz a exclus deja sprijinirea unui guvern condus de Netanyahu, iar Avigdor Lieberman face campanie pentru alianțe care să asigure trecerea pragului electoral.
Din perspectivă geopolitică, consecințele se simt pe trei direcții. Pentru NATO și capitalele occidentale, un guvern israelian mai puțin dependent de partenerii de extremă dreapta ar reduce frecvența crizelor diplomatice de tipul celei declanșate de somația adresată Marii Britanii de a-și închide consulatul din Ierusalimul de Est, un dosar aflat tot acum la termen și semnalat în aceeași zi de Al Jazeera. Ar crește, de asemenea, probabilitatea unei reluări a discuțiilor despre normalizarea cu Arabia Saudită, blocate de cerința unui orizont politic palestinian. Pentru Rusia și China, un Israel absorbit de propriile crize interne reprezintă o oportunitate de a-și consolida influența regională, Moscova prin relația cu Teheranul și Damascul, Beijingul prin investiții și prin rolul de mediator pe care încearcă să îl construiască în Golf. Pentru regiunile direct afectate — Gaza, Cisiordania, Libanul de sud — incertitudinea de la Ierusalim înseamnă amânarea oricărei soluții politice și menținerea unui regim de ocupație și de ostilități de intensitate variabilă.
Ce ar trebui să urmărească România și Uniunea Europeană? În primul rând, poziția viitorului guvern față de valul de recunoașteri ale statalității palestiniene din partea statelor occidentale, care a redefinit în 2025 și 2026 raportul dintre Israel și o parte a Europei. În al doilea rând, consecințele practice pentru cooperarea în domeniul apărării: industria israeliană de armament este un furnizor important pentru mai multe armate din flancul estic al NATO, inclusiv pentru programele românești de sisteme antiaeriene și de drone, iar o criză politică prelungită poate afecta calendarele de livrare. În al treilea rând, dimensiunea energetică și maritimă: stabilitatea Mediteranei de Est influențează proiectele de gaze din regiune și rutele comerciale de care depinde și comerțul din Marea Neagră.
Concluzie
Episodul declarațiilor rabinului Dov Lando nu va decide, probabil, rezultatul scrutinului din 27 octombrie. Valoarea lui este diagnostică: arată că alianța dintre dreapta naționalistă și lumea ultraortodoxă, pilonul puterii lui Benjamin Netanyahu din ultimul deceniu și jumătate, se sprijină pe o contradicție pe care războiul din Gaza a făcut-o insuportabilă. Un stat care cere sacrificiul maxim de la o parte a cetățenilor săi nu poate menține la nesfârșit o excepție pentru o alta, mai ales când aceasta își exprimă public rezervele față de legitimitatea statului.
În următoarele săptămâni, trei indicatori merită urmăriți. Primul este reacția lui Netanyahu: dacă premierul va alege confruntarea, apărarea sau tăcerea, vom afla cât de sigur se simte pe mandatele ultraortodoxe. Al doilea este comportamentul Iudaismului Unit al Torei, care trebuie să decidă dacă își păstrează ambiguitatea strategică sau se angajează public într-o direcție. Al treilea este evoluția sondajelor în privința partidelor mici de dreapta: dacă una sau două dintre ele rămân sub pragul de 3,25%, întreaga aritmetică a blocului se prăbușește. Votul diasporei diplomatice are loc pe 20 octombrie, iar rezultatele finale urmează să fie confirmate pe 4 noiembrie — moment din care va începe adevărata negociere, cea pentru formarea guvernului.
Surse
Articol bazat pe reportajul Al Jazeera publicat pe 7 octombrie 2026: Ultra-Orthodox rabbi’s anti-Zionist remarks stir Israel election row
Toate drepturile asupra materialului original aparțin Al Jazeera.