Potrivit Euronews — liderii a 21 de națiuni globale și emergente s-au reunit la Bișkek, capitala Kârgâzstanului, pentru summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), un eveniment care capătă o greutate simbolică și strategică sporită în contextul în care conflictele armate continuă să destabilizeze ordinea mondială. Reuniunea marchează un moment de cotitură pentru acest format multilateral, care a evoluat considerabil de la înființarea sa și care reunește acum o masă critică de state cu aspirații geopolitice proprii.
Organizația de Cooperare de la Shanghai a fost fondată în 2001, inițial ca un mecanism de securitate regională axat pe Asia Centrală. De-a lungul deceniilor, ea s-a extins pentru a include state precum India, Pakistan, Iran și, mai recent, alte națiuni din lumea în curs de dezvoltare. Astăzi, OCS reprezintă una dintre cele mai mari organizații internaționale din lume după suprafața geografică și populația statelor membre, conferindu-i o pondere demografică și economică imposibil de ignorat.
China și Rusia au utilizat în mod tradițional platforma OCS pentru a-și proiecta influența și pentru a articula o poziție comună față de ceea ce percep drept hegemonia occidentală. Summitul de la Bișkek se înscrie în această logică, cele două puteri utilizând organizația ca tribună pentru a sublinia un model alternativ de guvernanță internațională, bazat pe principiile suveranității absolute și neintervenției în treburile interne.
Elementul de noutate semnalat de Euronews la această ediție a summitului este, însă, ascensiunea puterilor mijlocii în cadrul organizației. State care nu fac parte din cercul interior sino-rus vin la Bișkek cu un set propriu de priorități: momentum economic, diversificarea parteneriatelor comerciale și obținerea unui capital politic care să le confere mai multă autonomie față de blocurile tradiționale. Această dinamică transformă OCS dintr-un instrument al Beijingului și Moscovei într-un spațiu de negociere mult mai complex și mai puțin previzibil.
Contextul internațional în care se desfășoară summitul este definit de multiple tensiuni simultane. Conflictele în curs de desfășurare subminează arhitectura de securitate globală și alimentează o cerere crescută de mecanisme alternative de cooperare. Pentru multe dintre statele participante, OCS reprezintă o opțiune de hedging strategic — o modalitate de a menține relații funcționale cu marile puteri ale Estului fără a rupe legăturile cu Occidentul.
Din perspectivă economică, summitul de la Bișkek vine într-un moment în care conectivitatea eurasiatică este din nou pe agenda marilor puteri. Proiectele de infrastructură promovate de China prin Inițiativa Centură și Drum (Belt and Road Initiative) continuă să fie un punct de atracție pentru statele din Asia Centrală și de Sud, chiar dacă entuziasmul inițial a fost temperat de îndatorarea excesivă și de condiționalitățile politice asociate acestor investiții.
Puterile mijlocii prezente la Bișkek sunt conștiente că pot juca un rol de echilibru. Ele nu doresc să fie captive ale rivalității sino-americane și nici ale logicii de bloc impuse de Moscova. Summitul OCS le oferă un cadru în care pot negocia acorduri bilaterale și multilaterale, pot lansa inițiative economice și pot semnala că nu sunt simple obiecte ale politicii marilor puteri, ci actori cu agenție proprie.
Ce rămâne de urmărit în perioada imediat următoare este măsura în care declarațiile de la Bișkek se vor materializa în angajamente concrete. Istoricul OCS arată că distanța dintre retorica summiturilor și implementarea efectivă a acordurilor este adesea considerabilă. Totodată, va fi relevant de observat dacă puterile mijlocii reușesc să impună o agendă economică autonomă sau dacă China și Rusia vor reuși să recadreze dezbaterea în termeni geopolitici anti-occidentali, subordonând interesele celorlalți participanți propriei viziuni strategice.
Summitul de la Bișkek ilustrează, în fond, una dintre tendințele definitorii ale momentului internațional: fragmentarea ordinii mondiale și apariția unor formate multilaterale paralele care contestă, explicit sau implicit, arhitectura instituțională construită după 1991. Înțelegerea acestor dinamici este esențială pentru orice analiză serioasă a politicii globale. Mai multe despre politică externă pe Politica Lumii