În politica românească, promisiunile verbale sunt monedă curentă și se devalorizează în ritmul inflației. Rar se întâmplă însă ca un candidat să transforme o promisiune în document. Să ceară o foaie, un pix, să se așeze la o masă, sub lumina reflectoarelor, și să scrie de mână un angajament pe care apoi să-l semneze. Nicușor Dan a făcut exact acest lucru în primăvara lui 2025. Iar la mai puțin de trei luni după ce a depus jurământul, hârtia semnată de el devenise o piesă de arhivă cu valoare exclusiv sentimentală.
Rubrica „Lacrimi de crocodil” se ocupă în general de promisiuni evazive, formulate în așa fel încât să poată fi negate ulterior. Cazul de astăzi e altul. Aici nu există spațiu de interpretare, nu există „am spus, dar nu chiar așa”, nu există nuanța salvatoare. Există o propoziție, scrisă cu mâna candidatului, și o semnătură. Și există realitatea, care a contrazis-o punct cu punct, cu date și procente.
Promisiunea
Suntem în luna mai 2025, în plină campanie pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale. La o dezbatere transmisă de Antena 3 CNN, moderatorul îi prezintă lui Nicușor Dan un scenariu care circula în cercurile economice: din cauza problemelor bugetare și a instabilității politice, TVA-ul ar putea crește la 21% de la 1 iulie și chiar la 25% de la 1 ianuarie 2026. Candidatul respinge scenariul. Moderatorul îl provoacă: „Am hârtie, am și pix. Îmi dați în scris?”
Nicușor Dan spune „Da”. Ia foaia și pixul, se duce la o masă de pe scenă, se așază, scrie câteva cuvinte și semnează. Textul de pe hârtie era acesta, cuvânt cu cuvânt:
„Dacă voi fi președinte, TVA nu va crește în mandatul meu.”
Nu e o formulare ambiguă. Nu e un „vom analiza”, nu e un „ne propunem”, nu e un „în măsura în care condițiile economice o permit”. Este o negație absolută, la timpul viitor, garantată printr-o semnătură dată de bunăvoie, la cererea candidatului însuși de a-și asuma public angajamentul în formă scrisă. Gestul a fost preluat de toate publicațiile — de la Antena 3 la News.ro, Digi24 și Spotmedia — și transformat în imagine de campanie. Era, la propriu, un contract moral cu alegătorul, redactat de mână.
Merită subliniat contextul: Nicușor Dan știa foarte bine, atunci când scria acele cuvinte, că președintele României nu stabilește cota de TVA. Fiscalitatea este atributul Guvernului și al Parlamentului, nu al Palatului Cotroceni. Cu alte cuvinte, semnătura nu garanta o măsură pe care candidatul o putea lua singur, ci un rezultat pe care se angaja să-l obțină prin autoritatea și influența funcției prezidențiale. Promisiunea nu era „eu nu voi majora TVA” — pentru că nici nu putea —, ci „sub președinția mea, TVA nu va crește”. Distincția aceasta va conta enorm câteva luni mai târziu.
Realitatea
Nicușor Dan a depus jurământul pe 26 mai 2025. Prima lună de mandat a consumat-o cu negocierile pentru formarea Guvernului. Pe 23 iunie 2025 a fost învestit Executivul condus de Ilie Bolojan. Iar pe 1 august 2025 — la 67 de zile după ce noul președinte depusese jurământul și la mai puțin de trei luni de la semnătura de pe scenă — cota standard de TVA a crescut de la 19% la 21%.
Datele sunt publice și necontestate. Premierul Bolojan a anunțat măsura ca parte a pachetului de consolidare fiscală menit să reducă deficitul bugetar moștenit. Cota redusă a fost și ea majorată, la 11%. La cotă redusă au rămas medicamentele, alimentele, apa pentru irigații, cărțile, lemnul de foc și energia termică. Normele de aplicare au fost publicate în Monitorul Oficial, iar în paralel au crescut și accizele la benzină și motorină. Impactul majorării cotei standard a fost estimat la 3,6 miliarde de lei în 2025 și 11,7 miliarde de lei în 2026.
Deci: promisiunea spunea „TVA nu va crește în mandatul meu”. Realitatea, la 67 de zile de mandat, a fost o creștere de două puncte procentuale a cotei standard și de un punct a cotei reduse, plus accize mai mari la carburanți. Nu peste patru ani, nu la finalul mandatului de cinci ani, nu într-o conjunctură extraordinară și imprevizibilă survenită târziu. La mai puțin de trei luni.
Merită păstrată și cronologia exactă, pentru că ea spune totul. Semnătura pe hârtie: mai 2025. Jurământul de învestitură: 26 mai 2025. Învestirea Guvernului Bolojan: 23 iunie 2025. Intrarea în vigoare a noii cote de TVA: 1 august 2025. Între momentul în care candidatul garanta în scris că taxa nu va crește și momentul în care taxa a crescut efectiv au trecut aproximativ zece săptămâni. Este, probabil, unul dintre cele mai scurte intervale dintre o promisiune electorală scrisă și dezmințirea ei factuală din istoria recentă a politicii românești.
Ironia suplimentară — și aici lucrurile devin aproape didactice — este că majorarea nici măcar nu a produs efectul scontat pe termen scurt. Potrivit datelor citate de presă în toamna lui 2025, încasările din TVA au scăzut după majorarea taxei. Adică promisiunea a fost încălcată pentru o măsură care, în primă fază, a adus mai puțini bani la buget, nu mai mulți. Contrastul e complet: s-a plătit prețul politic al încălcării unui angajament scris, fără câștigul fiscal imediat care ar fi justificat sacrificiul. Pentru cetățeanul care a văzut prețurile crescând la raft, distincția juridică dintre „atributul Guvernului” și „mandatul președintelui” este, previzibil, irelevantă: el a votat un om care a scris pe o hârtie că nu se va întâmpla exact lucrul care s-a întâmplat.
Scuza oficială
Confruntat cu evidența, președintele a oferit o explicație. Pe 14 iulie 2025, printr-o postare pe rețeaua X, Nicușor Dan a scris:
„În momentul învestirii, angajamentul Guvernului a fost că nu va majora TVA și că vom avea o reevaluare la începutul lunii octombrie. Pentru ca România să poată să treacă de această perioadă fără creșterea TVA, era nevoie și erau absolut realizabile un set de măsuri și discuții, cu Comisia, cu agențiile de rating, și astfel s-ar fi putut evita majorarea TVA. Însă după numire, toate deciziile au intrat în atributul Guvernului.”
Iar mai devreme, pe 25 iunie 2025, la finalul summitului NATO de la Haga, oferise un fel de prefață a apărării sale:
„Românii pot să înțeleagă că au ales un Președinte pentru cinci ani, 60 de luni, din care prima lună și-a folosit-o pentru deficit și Guvern.”
Prin urmare, argumentul oficial are două componente: prima, că vina aparține Guvernului, care a decis majorarea „în atributul” său constituțional; a doua, că un mandat de cinci ani nu poate fi judecat după primele luni.
Traducerea scuzei
Tradus în limba comună, mesajul din 14 iulie sună cam așa: „Am promis un rezultat, dar responsabil pentru rezultat este altcineva.” Este exact granița pe care candidatul o cunoștea și pe care o traversase deliberat când a semnat hârtia — a garantat un lucru care depindea de Guvern, iar apoi a explicat că lucrul acela depindea de Guvern.
Restul comentariului îl las cititorului, care e perfect capabil să judece singur ce valoare are un angajament al cărui autor își rezervă din start dreptul de a-l atribui altcuiva.
Bilanțul
Cazul TVA nu e un accident izolat, ci vârful cel mai vizibil al unui tipar. Programul cu care Nicușor Dan a câștigat alegerile — Viziunea „România Onestă” — promitea o schimbare de sistem, sub sloganul „Instituții în slujba oamenilor, nu a găștilor”. La 14 luni de mandat, o analiză publicată de ziarul Bursa pe 10 august 2026 constată sec că viziunea „a rămas ceea ce a fost în aprilie și mai 2025: o simplă promisiune electorală”.
Inventarul restanțelor, așa cum reiese din presa de la HotNews și Bursa, este consistent:
Codul electoral unitar, alegerea primarilor în două tururi, simplificarea candidaturilor independente și reorganizarea administrativ-teritorială — niciuna dintre reforme nu a fost măcar demarată. Primarii se aleg în continuare într-un singur tur.
În justiție, unde diferența dintre candidatul Nicușor Dan și președintele Nicușor Dan este cea mai evidentă, promisiunile privind reforma Inspecției Judiciare, promovarea meritocratică a magistraților, reducerea duratei proceselor și schimbarea regulilor pentru numirea judecătorilor la Curtea Constituțională au rămas pe hârtie. Referendumul în rândul magistraților, anunțat în decembrie 2025 după documentarul „Justiția Capturată” al celor de la Recorder, a fost pus pe pauză. Numirile la marile parchete — inclusiv promovarea în funcții de adjuncți a doi procurori pe care chiar el îi criticase dur în campanie — i-au atras critici din partea propriilor susținători și proteste în fața Palatului Cotroceni.
Directorul civil al SRI, promis încă din iunie 2025, nu a fost numit; serviciul e condus interimar de trei ani. Termenele au migrat, cronologic, de la „câteva săptămâni” la „luni”, apoi la „termen rezonabil”, iar în cele din urmă la „în curând”.
Raportul despre anularea alegerilor prezidențiale din 2024, promis inițial pentru luna ianuarie, era în aprilie 2026 tot în stadiul de „va fi publicat în mod categoric anul acesta”.
Tiparul e recognoscibil și se repetă cu o regularitate aproape liniștitoare: un termen ferm, urmat de o amânare, urmată de o formulare tot mai vagă, până când angajamentul inițial se dizolvă în „la momentul potrivit”. Cazul TVA este singura excepție de la acest tipar — și tocmai de aceea e cel mai instructiv. Aici nu a existat amânare, nu a existat diluare, nu a existat migrarea termenului. A existat o promisiune categorică, imediat contrazisă de un fapt categoric. Restul restanțelor pot fi ascunse sub covorul procedurii; aceasta nu.
Există și un punct de echilibru, pe care rubrica are obligația să-l consemneze. Nu tot ce ține de acest bilanț depinde de președinte. O bună parte dintre reformele enumerate sunt atribuții guvernamentale sau parlamentare, iar Constituția nu îi permite șefului statului să reorganizeze administrația, să modifice singur sistemul electoral sau să majoreze ori să blocheze taxe. Primul an de mandat a fost dominat de o criză politică reală: coaliția formată în jurul lui Ilie Bolojan s-a destrămat printr-o moțiune de cenzură, iar președintele a fost obligat să reia negocierile pentru un nou Guvern. A reușit, e drept, să mențină o linie clară de excludere a forțelor considerate anti-occidentale de la guvernare — singura promisiune pe care susținătorii nu i-o reproșează. Iar corupția a fost inclusă, ca vulnerabilitate de securitate națională, în Strategia Națională de Apărare 2025-2030, adoptată de Parlament în noiembrie 2025.
Nimic din toate acestea nu schimbă însă natura cazului TVA. Un președinte poate invoca legitim, pentru zeci de dosare, limitele constituționale ale funcției sale. Dar aceste limite erau cunoscute în mai 2025, când candidatul a cerut el însuși foaia și pixul. Nu i le-a impus nimeni. Nu a fost prins într-o capcană de moderator. A ales să transforme o limită pe care o cunoștea într-o garanție pe care nu o putea onora.
Nota de final
Politicienii încalcă promisiuni verbale de când există democrația, iar electoratul a învățat să scadă din start o marjă de neîndeplinire. Ceea ce distinge acest caz nu e amploarea încălcării — două puncte de TVA nu răstoarnă o țară —, ci forma pe care candidatul a ales-o singur pentru a-și lega numele de angajament. O promisiune rostită se poate uita, se poate reinterpreta, se poate dilua în ceața retoricii electorale. O promisiune scrisă de mână și semnată la cererea autorului rămâne. E acolo, în arhivele video și pe prima pagină a ziarelor din mai 2025, imposibil de nuanțat.
Lecția, dacă există una, nu privește doar un om. Privește reflexul mai larg al clasei politice de a produce certitudini pe care nu le poate acoperi, doar pentru că certitudinea vinde mai bine decât prudența în campanie. Un candidat onest ar fi putut spune, în acea seară de mai: „Nu pot garanta ce face Guvernul, dar mă angajez să folosesc toată autoritatea funcției pentru a evita creșterea taxelor.” Ar fi fost adevărat. Ar fi fost și verificabil. În loc de asta, a semnat o certitudine.
Cerneala a fost, în cele din urmă, mai ieftină decât cuvântul. Iar între semnătura de pe scenă și factura de la 1 august au trecut mai puțin de trei luni — suficient cât să înțelegem că, în România, până și promisiunile în scris au termen de garanție. Doar că nu-l scrie nimeni pe hârtie.