Pe 3 februarie 2026, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică din Republica Moldova a publicat un comunicat cu un titlu care merită păstrat pentru posteritate: prețul gazelor naturale pentru consumatorii casnici scade. De la 1 februarie, moldovenii urmau să plătească 13.353 de lei pentru o mie de metri cubi, fără TVA — adică 14,42 lei pe metru cub cu TVA inclus, cu 2,15 lei mai puțin decât înainte. În comunicat se explica și de unde vine reducerea: o parte din ea era, de fapt, restituirea a peste 330 de milioane de lei încasați în plus de la consumatori, sumă care urma să fie returnată treptat, prin tarife diminuate, în perioada februarie–decembrie 2026.
Șapte luni mai târziu, pe 1 septembrie 2026, aceiași consumatori au început să plătească 20,30 lei pe metru cub. Adică aproape 41% mai mult. Restituirea care trebuia să țină până în decembrie a fost înghițită de o majorare care a intrat în vigoare cu patru luni înainte de termen.
Între cele două date nu s-a schimbat nici furnizorul, nici țara, nici moneda. S-a schimbat doar ce se putea spune public despre viitor.
Promisiunea
Nu a existat, în cazul de față, o singură propoziție solemnă rostită într-o dezbatere televizată. A existat ceva mai difuz și, tocmai de asta, mai eficient: o atmosferă construită metodic, în care ieftinirea energiei era prezentată ca rezultatul natural al unei politici corecte, iar scumpirea ca moștenirea unei epoci încheiate.
Piesa centrală a acestei construcții a fost independența față de gazul rusesc. După ce Republica Moldova a renunțat la aprovizionarea prin Gazprom și a trecut la achiziții de pe piața europeană prin compania de stat Energocom, mesajul oficial a avut o logică simplă și, în bună măsură, justificată la momentul respectiv: cine cumpără transparent, de pe o piață concurențială, cumpără mai bine. Iar cine cumpără mai bine plătește mai puțin.
Datele păreau să confirme. Energocom a anunțat că a procurat volumul necesar pentru sezonul rece 2025–2026 la un preț mediu de circa 410 euro pentru o mie de metri cubi — cu aproximativ 100 de euro mai puțin decât în anul energetic precedent. Directorul general interimar al companiei, Eugeniu Buzatu, a declarat public că prețul gazelor pentru consumatorii din Republica Moldova ar putea scădea în 2026. Nu era o promisiune electorală în sensul clasic. Era ceva mai convingător: o prognoză făcută de omul care semnează contractele.
În paralel, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, respingea ferm scenariul revenirii la „gazul ieftin din Rusia”, calificându-l drept „o promisiune fără fundament” — fără fundament tehnic și economic. Argumentul era rezonabil. Problema e că el funcționa doar dacă alternativa oferită avea un fundament mai solid.
Și mai există un capitol care contează cel puțin la fel de mult ca tariful: compensațiile. În iernile precedente, statul a subvenționat facturile pentru aproximativ 80% dintre gospodării. Nu a fost un gest punctual, ci un mecanism repetat, anunțat, bugetat și devenit, în percepția publică, parte din contractul social. Mesajul implicit era că, oricât ar sări prețul pe bursele europene, gospodăria moldovenească are un paravan.
Acesta a fost pachetul: gaz european, preț în scădere, iar dacă totuși crește, compensații pentru aproape toată lumea.
Merită subliniat că fiecare element al pachetului a fost, la momentul enunțării, susținut de fapte. Energocom chiar cumpărase mai ieftin. ANRE chiar redusese tariful. Statul chiar plătise compensații pentru patru gospodării din cinci. Nu vorbim despre o minciună fabricată la masa de campanie, ci despre ceva mult mai frecvent în politica din regiune: o serie de adevăruri conjuncturale prezentate ca tendințe structurale. Diferența dintre cele două se vede abia atunci când conjunctura se întoarce — iar atunci, de regulă, se vede din factură.
Realitatea
Pe 21 august 2026, ANRE a aprobat noile tarife. Energocom ceruse 20,93 lei pe metru cub cu TVA inclus. Autoritatea de reglementare a stabilit 20,30 lei. Diferența dintre cerere și decizie — 63 de bani — a fost singura veste bună a zilei.
Creșterea față de tariful din februarie este de 40,8%. În cifre absolute, 5,88 lei în plus pentru fiecare metru cub.
Motivul, potrivit ANRE, este costul de achiziție. Aici datele sunt clare și merită citite cu atenție, pentru că explică totul: în perioada ianuarie–iulie 2026, costul mediu de procurare a gazelor a fost de aproximativ 423,28 euro pentru o mie de metri cubi. Pentru perioada august–decembrie 2026, costul estimat este de 623,54 euro. O creștere de peste 47% într-un singur pas.
Cu alte cuvinte, gazul cumpărat de pe piața europeană — cel prezentat, pe bună dreptate, drept alternativa transparentă la dependența de un singur furnizor — s-a scumpit cu aproape jumătate în interval de câteva luni. Piața liberă a livrat exact ce promite o piață liberă: prețuri care se mișcă în ambele direcții. Doar comunicarea oficială fusese construită pe ipoteza că se mișcă într-una singură.
Efectul asupra bugetului familial nu are nevoie de modelare complicată. O gospodărie care consumă 150 de metri cubi într-o lună de iarnă plătește, la noul tarif, cu aproximativ 880 de lei mai mult decât ar fi plătit în februarie. Pentru un pensionar cu pensia minimă — ajunsă în 2026 la 3.264,66 lei, potrivit analizelor publicate în presa de la Chișinău — diferența pe o singură lună de iarnă reprezintă peste un sfert din venit. Și asta doar la gaz, fără energie electrică, fără alimente, fără medicamente.
Iar paravanul? Pe 26 august, premierul Vasile Tofan a explicat public care e situația: pentru a compensa integral creșterea, astfel încât populația să nu o simtă, ar fi nevoie de aproximativ 3,8 miliarde de lei. Bani pe care statul nu îi are. Guvernul pregătește, potrivit informațiilor publice, în jur de 550 de milioane de lei pentru anul bugetar 2026 — sumă care nici măcar nu acoperă întreg sezonul rece, pentru că iarna are obiceiul enervant de a continua și în ianuarie.
Se analizează, a spus premierul, mai multe scenarii: sprijin concentrat pe cele mai vulnerabile 30%, 40% sau 50% dintre gospodării. Criteriile de eligibilitate se înăspresc — vor fi verificate mai atent proprietățile scumpe, automobilele înmatriculate, depozitele bancare și dividendele. Măsuri defensibile în sine, dar care înseamnă, în practică, că zona dintre 50% și 80% — gospodăriile care nu sunt sărace, dar nici nu au rezerve — rămâne pe cont propriu.
Ministra Finanțelor, întrebată câți bani vor fi alocați pentru iarna 2026–2027, a răspuns: „Acum nu putem să dăm cifre.”
Șapte luni mai devreme, cifrele se dădeau fără nicio ezitare. Erau, ce-i drept, în scădere.
Există și o ironie de calendar pe care nimeni nu a proiectat-o intenționat, dar care se citește greu altfel. Restituirea celor 330 de milioane de lei încasați în plus fusese eșalonată explicit pe intervalul februarie–decembrie 2026, tocmai pentru ca efectul asupra facturii să fie lin și de durată. Majorarea de 41% a intrat în vigoare pe 1 septembrie, adică în mijlocul acelui interval. Consumatorul moldovean se află astfel în situația rară de a primi înapoi bani pe care i-a plătit în plus, într-o factură care a crescut mai mult decât suma restituită. Tehnic, restituirea continuă. Practic, ea a fost absorbită complet și fără urmă, ca o picătură într-un lac care oricum se umple din altă parte.
Scuza oficială
Aici e nevoie de precizie, pentru că nu toate explicațiile oficiale sunt egale.
Prima, și cea mai onestă, îi aparține premierului Vasile Tofan: „Scumpirea gazului este inevitabilă. Cine spune altfel minte.”
A doua este completarea tehnică: tariful actual nu mai acoperă prețul de piață al gazului, autoritățile pot doar limita impactul creșterii și oferi compensații consumatorilor vulnerabili. O parte din tarif, a explicat premierul, nu poate fi influențată de autorități, deși există posibilități de optimizare în segmentele de distribuție și furnizare.
A treia, cea invocată în presa de specialitate, poartă un nume geografic: factorul Ormuz. Strâmtoarea Ormuz este una dintre cele mai importante rute pentru comerțul mondial cu gaz natural lichefiat, iar orice escaladare a tensiunilor din regiune se reflectă imediat în prețurile internaționale. Tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu au împins în sus cotațiile europene, iar Republica Moldova, cumpărând de pe aceeași piață ca restul Europei, plătește aceleași prețuri ca restul Europei.
A patra este cea despre compensații: „Nu cred că vom putea ajuta 80% dintre gospodării.” Și, în altă formulare din aceeași perioadă: banii aceștia nu-i avem.
Toate patru sunt, luate separat, corecte.
Traducerea scuzei
„Scumpirea gazului este inevitabilă. Cine spune altfel minte” — o propoziție impecabilă, cu un singur defect: în februarie, versiunea oficială era că prețul poate scădea, iar atunci nimeni nu a fost acuzat că minte.
„O parte din tarif nu poate fi influențată de autorități” — corect, și exact acest lucru era valabil și în februarie, când reducerea a fost prezentată ca rezultat al unei gestiuni bune, nu al unei conjuncturi favorabile.
„Factorul Ormuz” — piața internațională a fost întotdeauna un factor extern; ea a devenit însă un argument public abia când a început să crească.
„Nu cred că vom putea ajuta 80% dintre gospodării” — cifra de 80% nu a fost inventată de opoziție, ci stabilită de guvernările anterioare ca standard, iar acum standardul se recalibrează la 30–50%, în funcție de scenariu.
„Acum nu putem să dăm cifre” — se pot da cifre atunci când sunt bune.
Bilanțul
Să punem lucrurile cap la cap, fără interpretare.
Februarie 2026: tarif 14,42 lei/m³ cu TVA. Comunicat oficial de reducere. Restituire de peste 330 de milioane de lei către consumatori, programată pentru februarie–decembrie. Declarații publice că prețul ar putea scădea în 2026.
Ianuarie–iulie 2026: cost mediu de achiziție 423,28 euro/1.000 m³.
August 2026: cost estimat de achiziție pentru august–decembrie: 623,54 euro/1.000 m³ (+47,3%). Energocom solicită un tarif de 20,93 lei. ANRE aprobă 20,30 lei.
1 septembrie 2026: tarif nou în vigoare. +40,8% față de februarie.
Compensații: necesar estimat pentru acoperire integrală — 3,8 miliarde de lei. Alocat pentru anul bugetar 2026 — circa 550 de milioane. Acoperire vizată — între 30% și 50% dintre gospodării, față de aproximativ 80% în sezoanele precedente. Criterii de eligibilitate înăsprite.
Reacții: protest la sediul ANRE. Opoziția, prin liderul socialiștilor Igor Dodon, acuză guvernarea că împinge oamenii în sărăcie printr-o majorare de 41%. Deputați din opoziție critică modificarea legii bugetului prin care se alocă 500 de milioane de lei pentru compensații în perioada rece. În plenul Parlamentului, deputatul Vasile Domentiuc a rezumat poziția opoziției printr-o formulă care a circulat imediat: cumpărați gaz și curent mai scump, deși este mai ieftin.
Trebuie spus și ce nu arată bilanțul. Nu arată că guvernul de la Chișinău a controlat prețul gazului pe piața europeană — pentru că nu l-a controlat. Nu arată că majorarea putea fi evitată printr-o decizie administrativă — pentru că, la un cost de achiziție de 623 de euro, un tarif de 14,42 lei ar fi însemnat pur și simplu mutarea găurii din factura populației în bilanțul unei companii de stat, de unde ar fi ieșit tot din buzunarul aceleiași populații, doar cu întârziere și dobândă. Din punct de vedere contabil, decizia ANRE este apărabilă.
Ce arată bilanțul este altceva: distanța dintre siguranța cu care a fost comunicată vestea bună și fatalismul cu care a fost comunicată vestea rea. În februarie, ieftinirea a avut autori. În septembrie, scumpirea are doar cauze.
Nota de final
Există o diferență între a nu putea controla prețul gazului și a nu spune oamenilor că nu-l poți controla.
Republica Moldova a făcut, în ultimii ani, o alegere strategică pe care mulți o consideră corectă: a renunțat la un furnizor unic care își folosea gazul ca instrument politic și s-a conectat la piața europeană. Costul acestei alegeri era cunoscut din prima zi — pe o piață liberă, prețul nu mai depinde de relația ta cu Moscova, ci de vreme, de LNG, de strâmtori pe care nu le-ai văzut niciodată pe hartă. Ai câștigat previzibilitate politică și ai pierdut previzibilitate tarifară. Este un schimb pe care o societate informată îl poate accepta.
Problema nu e schimbul. Problema e că, timp de câteva luni bune, comunicarea publică a sugerat că se poate avea și una, și alta: și independență, și ieftinire. Iar când s-a dovedit că nu se poate, explicația a venit sub forma unei lecții de realism economic adresate populației — „cine spune altfel minte” — de parcă cel care spusese altfel ar fi fost altcineva.
Iarna aceasta, în Republica Moldova, între 30% și 50% dintre gospodării vor primi compensații. Restul vor primi explicații. Ambele sunt gratuite, dar numai una încălzește.
Sursele acestui articol: comunicatele Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, declarațiile publice ale premierului Vasile Tofan și ale ministrei Finanțelor, datele privind costurile de achiziție prezentate de Energocom, precum și relatările Radio Europa Liberă Moldova, Moldova 1, NewsMaker, TVR Moldova, Realitatea.md, bani.md, Unimedia și Telegraph.md.