Există o glumă în cercurile de economie: Smoot-Hawley Tariff Act din 1930 este probabil cel mai citat exemplu din istoria economică, cel mai preditat în universități, cel mai folosit ca studiu de caz despre ce nu trebuie să faci. Și totuși, în aprilie 2025, Statele Unite au adoptat tarife comerciale care depășesc, ca nivel efectiv, tocmai Smoot-Hawley.
Profesorii de economie din toată lumea au trăit, simultan, cel mai deprimant și cel mai ușor semestru din carieră: materialul didactic se scria singur.
Atunci: Reed Smoot, Willis Hawley și Marea Depresie
Era 1929. Bursa americană tocmai se prăbușise. Fermieri din Midwest presau Congresul pentru protecție față de importurile agricole mai ieftine. Senatorul Reed Smoot din Utah și reprezentantul Willis Hawley din Oregon au simțit oportunitatea politică și au propus o lege care să introducă tarife protecționiste pe o gamă largă de produse importate.
Economiștii vremii au reacționat prompt. În mai 1930, înainte ca legea să fie promulgată, peste 1.000 de economiști americani au semnat o petiție adresată președintelui Herbert Hoover, cerând veto-ul. Argumentele lor erau clare: tarifele vor ridica prețurile pentru consumatori, vor provoca retalierea partenerilor comerciali și vor adânci criza economică. Hoover a semnat legea în iunie 1930.
Economiștii aveau dreptate. Partenerii comerciali ai SUA au introdus tarife de represalii. Canada, Marea Britanie, Franța, Germania — toți au răspuns cu restricții proprii. În trei ani de la adoptarea Smoot-Hawley, importurile americane au scăzut cu două treimi. Exporturile, la fel. Comerțul mondial s-a contractat cu aproape 66% între 1929 și 1934. Marea Depresie, care ar fi putut fi o recesiune severă dar gestionabilă, a devenit un fenomen global cu consecințe politice pe care le cunoaștem bine — inclusiv ascensiunea unor mișcări politice care au sfâșiat Europa un deceniu mai târziu.
Numele Smoot și Hawley au rămas în manuale nu ca eroi, ci ca avertisment.
Acum: Donald Trump și Tarifele care Depășesc Dezastrul din 1930
Pe 4 aprilie 2025, administrația Trump a anunțat tarife de 25% pe importurile din Canada și Mexic, 10% pe importurile din China — și o serie de tarife suplimentare pe categorii specifice de produse din întreaga lume. Rata efectivă medie a tarifelor americane pe importurile supuse taxării a ajuns la peste 20% — depășind nivelul Smoot-Hawley.
Pentru a înțelege dimensiunea: în 2024, rata medie efectivă a tarifelor americane era de aproximativ 3%. Saltul la 20%+ este de șapte ori mai mare decât nivelul de dinainte, și de trei ori mai mare decât saltul produs de Smoot-Hawley în 1930. Fitch Ratings a estimat că rata tarifară a atins cel mai înalt nivel din 1909.
Argumentele administrației Trump: protecția industriei americane, crearea de locuri de muncă, reducerea deficitului comercial, presiunea asupra Chinei pentru practici comerciale corecte. Argumentele sunt familiare — au mai fost folosite în 1930, cu același vocabular, față de aceleași audiențe, cu aceleași aplaude.
Economiștii au reacționat din nou. Tax Foundation a estimat că tarifele vor reduce creșterea PIB american cu 0,4% pe an pe termen lung. Retralierea partenerilor comerciali a început imediat — Canada, UE, China au introdus măsuri simetrice. Lanțurile de aprovizionare globale, incomparabil mai integrate decât în 1930, au început să se reconfigureze.
Ce au în comun: Paralela pas cu pas
Comparația nu este forțată — ea se impune singură prin acumulare de detalii.
Contextul politic: Atât Smoot-Hawley cât și tarifele Trump au apărut în perioade de anxietate economică internă, cu o clasă muncitoare care simțea că globalizarea o lăsase în urmă și cu politicieni dornici să transforme această anxietate în capital electoral. „Make America Great Again” și „America First” sunt versiuni actualizate ale aceluiași impuls politic care în 1929-1930 se chema „protejarea fermierului american.”
Mecanismul: Ambele politici au ridicat tarife unilateral, ignorând avertismentele economice, contând pe faptul că partenerii comerciali vor accepta pasiv noile condiții. Partenerii comerciali nu au acceptat pasiv — nici în 1930, nici în 2025.
Reacția experților: Cele 1.028 de semnături de pe petiția din 1930 au rămas faimoase ca exemplu de ignorare a expertizei în favoarea instinctului politic. În 2025, sute de economiști, organizații internaționale și instituții financiare au emis avertismente similare. Cu efect similar.
Retalierea: Smoot-Hawley a provocat un val de tarife de represalii care au contractat comerțul global. Tarifele Trump au produs același mecanism — Canada, UE, China au răspuns prompt. Diferența este că în 2025, lanțurile de aprovizionare globale sunt atât de integrate încât retalierea produce efecte mult mai rapid și mai vizibil decât în 1930.
Ce e diferit: Nuanțele care contează
Paralela nu este perfectă, și ar fi intelectual necinstit să nu recunoaștem asta.
Economia globală din 2025 este incomparabil mai interconectată decât în 1930. Asta înseamnă că efectele sunt mai rapide și mai difuze, dar și că există mai mulți actori cu interes în dezamorsarea conflictului comercial — companii multinaționale, lanțuri de producție care traversează granițe, sectoare întregi care depind de importuri ieftine.
Mecanismele internaționale de rezolvare a disputelor — WTO, în ciuda slăbiciunilor sale — nu existau în 1930. Există și un istoric de negocieri care poate oferi căi de exit mai ordonate.
Și, spre deosebire de 1930, nu suntem deja în mijlocul unei Depresii — cel puțin nu la momentul adoptării tarifelor. Dacă asta va face politica mai ușor de corectat sau mai greu de justificat retragerea rămâne de văzut.
Ce ne spune asta
Lecția Smoot-Hawley a fost predată la fiecare facultate de economie serioasă din lume timp de nouăzeci de ani. A apărut în manuale, în studii de caz, în articole de opinie, în discursuri ale miniștrilor de finanțe. Reed Smoot și Willis Hawley au intrat în limbajul comun al economiștilor ca sinonime pentru protecționism contraproductiv.
Și totuși, în 2025, Statele Unite au adoptat tarife care depășesc Smoot-Hawley ca nivel efectiv, cu un vocabular aproape identic cu cel din 1930 și cu același tip de ignorare a consensului economic.
Concluzia pe care o tragem din asta nu e despre tarife. E despre limitele lecțiilor istorice ca instrument de prevenție.
Istoria nu se repetă pentru că oamenii nu o știu. Se repetă pentru că știind-o sau nu-știind-o, unele decizii politice produc recompense pe termen scurt suficient de atractive încât costurile pe termen lung par abstracte. Smoot și Hawley nu erau proști — erau politicieni care răspundeau la stimulente reale. La fel cum sunt și cei care au semnat tarifele din 2025.
Manualul nu a dispărut. Pur și simplu nu e obligatoriu.