Există o vorbă veche în politica românească, moștenită probabil de la un strămoș comun cu Shakespeare: mâine, mâine și iar mâine. În vara lui 2025, când Ilie Bolojan prelua guvernul din mâinile lui Nicușor Dan, promisiunea era echilibrul bugetar, investițiile și solidaritatea socială. În vara lui 2026, după o moțiune de cenzură care l-a demis, o recesiune tehnică confirmată de statistică și o inflație care a atins 10,9%, promisiunea rămâne intactă. Doar scadența s-a mutat: 2027. Anul acesta rubrica noastră nu are nevoie de interpretări sofisticate. E suficient să punem, una lângă alta, vorbele și cifrele. Restul se povestește singur.
Promisiunea
Să începem, ca de obicei, cu cuvintele exacte. Nu parafrazăm, nu interpretăm — cităm.
La învestitură, în iunie 2025, premierul Ilie Bolojan își definea mandatul astfel: „Ne vom concentra pe refacerea echilibrului bugetar, absorbția fondurilor europene, continuarea investițiilor, sprijinirea mediului de afaceri și menținerea solidarității sociale.”
Cinci obiective, enunțate limpede, fără ambiguitate. Refacerea echilibrului bugetar — adică reducerea deficitului. Absorbția fondurilor europene — adică banii din PNRR. Continuarea investițiilor. Sprijinirea mediului de afaceri. Și, nu în ultimul rând, menținerea solidarității sociale — adică protejarea celor vulnerabili în timpul ajustării.
Motivul declarat al întregii construcții: România cheltuia mai mult decât își permitea, iar deficitul bugetar de 8,65% din PIB, moștenit din 2024, trebuia adus sub control. În numele acestui obiectiv, guvernul a cerut românilor să accepte cea mai dură rundă de austeritate din ultimul deceniu: TVA standard majorat de la 19% la 21% de la 1 august 2025, TVA redus urcat de la 9% la 11%, accize mărite la carburanți, alcool și tutun, CASS de 10% aplicat pensiilor peste 3.000 de lei, rovinietă scumpită de la 28 la 50 de euro, impozit pe dividende crescut de la 10% la 16%, impozite locale majorate cu 50-100% și, cireașa de pe colet, o taxă de 25 de lei pentru coletele extracomunitare sub 150 de euro.
Toate acestea, ni s-a spus, erau prețul unui viitor mai bun. Un preț plătit acum, pentru o bunăstare livrabilă… cândva.
Realitatea
Aici intervin cifrele, care au prostul obicei de a nu participa la conferințe de presă.
Echilibrul bugetar. După avalanșa de taxe, veniturile fiscale ale statului au crescut de la 2,4% din PIB (primele două luni din 2025) la 2,6% din PIB (primele două luni din 2026). Creștere netă: 0,2 puncte procentuale. La accize, deși cotele au fost majorate, încasările au scăzut ca pondere în PIB, de la 0,4% la 0,3%. Cu alte cuvinte: românii au plătit mai mult la fiecare bon fiscal, iar statul a colectat aproape la fel. Presa economică a numit fenomenul „o țară chinuită degeaba”.
Deficitul. În ianuarie 2026, guvernul anunța triumfător un deficit de 7,7% din PIB pentru 2025, sub ținta de 8,4%. Numai că execuția bugetară din decembrie 2025 conținea o surpriză contabilă: la categoria „Sume aferente asistenței financiare nerambursabile alocate pentru PNRR” apăruseră, din senin, venituri de aproximativ 10 miliarde de lei — deși România nu încasase nimic din PNRR în decembrie. Încasările la această categorie săriseră de la 12,99 miliarde de lei (ianuarie-noiembrie) la 22,93 miliarde (ianuarie-decembrie). Zece miliarde de lei înseamnă circa 0,5% din PIB. Adunate înapoi la deficitul „redus”, rezultatul e 8,25% din PIB — la o distanță statistic sentimentală de cei 8,65% din 2024, anul „dezmățului” atât de des invocat.
Absorbția fondurilor europene. Obiectivul numărul doi de la învestitură s-a soldat cu pierderea a 7 miliarde de euro din PNRR în urma renegocierii, anvelopa totală a României scăzând, potrivit sindicatelor, de la 30 la 21 de miliarde de euro. Banii pierduți au avut totuși o utilitate: au generat, pe hârtie, reducerea de deficit de mai sus.
Economia. În februarie 2026, INS a confirmat recesiunea tehnică: două trimestre consecutive de scădere a PIB, cu un declin de 1,9% în trimestrul al patrulea din 2025. Când Bolojan a preluat mandatul, economia creștea cu 1,1%.
Inflația. De la 5,7% în iunie 2025, rata anuală a urcat la 9,9% în august 2025, s-a menținut peste 9,6% toată iarna și a atins 10,9% în mai 2026. În aprilie 2026, potrivit Eurostat, România era pe primul loc în Uniunea Europeană la inflație. Scăderea la 8,2% în august 2026 a venit la pachet cu o veste de la BNR: prognoza pentru decembrie 2026 a fost înrăutățită de la 5,5% la 6,1%.
Solidaritatea socială. Salariul minim și ajutoarele sociale au fost înghețate în plină explozie a prețurilor. Salariul mediu net a crescut cu 19 lei — un avans de 0,3%, într-un an cu inflație de aproape 10%. Șomajul a urcat de la 5,8% la 6%. Iar categoria de coasigurat din sistemul de sănătate a fost desființată: șomerii indemnizați, părinții în concediu de creștere a copilului și beneficiarii venitului minim de incluziune plătesc acum CASS. Un studiu al Friedrich-Ebert-Stiftung, semnat de sociologul Cristina Raț de la Universitatea Babeș-Bolyai, concluzionează că austeritatea i-a sărăcit cel mai tare tocmai pe cei aflați deja în dificultate, iar justificarea măsurii CASS „sună cel puțin ilogic, dacă nu de-a dreptul pervers”.
Bonus. Datoria externă a crescut cu 3,4 miliarde de euro doar în primul semestru din 2026, ajungând la 232,8 miliarde de euro, iar deficitul de cont curent a atins 14,2 miliarde de euro. Pentru un guvern al cărui program se numea, în esență, „nu mai trăim pe datorie”, e o performanță demnă de manualul de ironie involuntară.
Pe 6 mai 2026, Parlamentul a tras linia: moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a trecut, iar guvernul Bolojan a fost demis, după mai puțin de un an de mandat.
Scuza oficială
Aici trebuie să fim riguroși, pentru că scuzele merită citate integral, nu rezumate. Sunt trei momente distincte.
Momentul unu — februarie 2026, la anunțarea recesiunii: „Recesiunea tehnică face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții. Am început trecerea de la un model bazat pe deficit și consum, la un model bazat pe investiții, productivitate, export și disciplină bugetară. În final, vom ajunge la o economie solidă, o creștere sănătoasă și prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe și tot mai scumpe.”
Reținem un singur detaliu: în iunie 2025, la preluarea mandatului, cuvintele „recesiune anticipată și inevitabilă” nu au fost rostite nici măcar o dată.
Momentul doi — august 2026, ca premier demis: „Execuția bugetară pe primul semestru a confirmat că guvernul a făcut ceea ce a fost necesar și corect. Veniturile au fost colectate mai bine, cheltuielile sunt mai mici, iar deficitul este în scădere. Am fost cinstiți cu românii, am început să facem ordine în finanțele țării și să limităm risipa. Cei care privesc deficitul ca pe o cifră abstractă, ce nu produce consecințe, mint. […] Așteptările false create iresponsabil, cu ochii pe sondaje, trebuie să înceteze. Dacă nu vom continua măsurile de reducere a cheltuielilor anul acesta, ne putem întoarce în fundătura în care am ajuns după dezmățul bugetar din 2024.”
Momentul trei — august 2026, ca ministru interimar al Energiei, despre criza declanșată de închiderea reactorului de la Cernavodă: „Vom avea 1.500 de megawați de stocare pe care, dacă i-am avea astăzi, i-am putea folosi în orele de seară. E adevărat că doar din 2027 încolo vom vedea rezultate, pentru că depunerea de proiecte, evaluarea și implementarea lor nu se vor putea face de pe o zi pe alta.”
La același capitol, președintele Nicușor Dan a anunțat, la patru luni după alegerea sa, că românii vor vedea creștere „abia din 2027”. Iar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, explică înrăutățirea prognozei de inflație prin „canicula, seceta și impactul asupra producției de energie”, cu promisiunea că ținta se atinge în trimestrul patru din… 2027.
Traducerea scuzei
„Costul anticipat și inevitabil al tranziției” se traduce astfel: știam că va fi rău, dar am considerat că nu e cazul să vă spunem înainte să acceptați taxele. „Anticipat” de cine, rămâne o întrebare deschisă — cert e că nu de cei care au aflat de recesiune odată cu comunicatul INS.
„Am fost cinstiți cu românii” se traduce: am fost cinstiți cu românii începând din momentul în care cifrele nu mai puteau fi ascunse. Cinstea retroactivă e o inovație instituțională care merită studiată: promiți echilibru la învestitură, livrezi recesiune, iar apoi anunți senin că exact asta era planul.
„Cei care privesc deficitul ca pe o cifră abstractă mint” se traduce: cifrele abstracte sunt problema — cu excepția celor 10 miliarde de lei apărute din neant în execuția bugetară din decembrie, care sunt cât se poate de concrete și de utile. Deficitul e o chestiune de maximă seriozitate morală atunci când justifică taxe noi și o chestiune de flexibilitate contabilă atunci când trebuie raportat.
„Doar din 2027 încolo vom vedea rezultate” se traduce: rezultatele sunt, prin definiție, în viitor. 2027 are avantajul remarcabil de a nu fi verificabil în 2026. Anul viitor este singurul teritoriu din România unde toate proiectele sunt finalizate, toate hidrocentralele hibridizate și toate curbele de inflație coboară lin spre țintă.
Iar „așteptările false create iresponsabil, cu ochii pe sondaje, trebuie să înceteze” se traduce, în context, cu o eleganță aproape poetică: așteptările false create de alții trebuie să înceteze. Ale noastre sunt proiecții macroeconomice.
Bilanțul
Să punem tabelul cap la cap, promisiune cu promisiune, la un an și două luni de la învestitură.
Refacerea echilibrului bugetar: deficit real de circa 8,25% din PIB, față de 8,65% în anul „dezmățului” — o ajustare de 0,4 puncte procentuale, obținută cu cea mai mare creștere de taxe din ultimul deceniu și cu un artificiu contabil de 0,5% din PIB. Absorbția fondurilor europene: minus 7 miliarde de euro din PNRR. Continuarea investițiilor: economie în recesiune tehnică, producție industrială în scădere, consum prăbușit. Sprijinirea mediului de afaceri: impozit pe dividende majorat cu 60%, cerere internă în cădere, turism intern „practic prăbușit”, după formularea unui analist citat de presă în chiar această săptămână. Menținerea solidarității sociale: salariu minim înghețat, CASS extins asupra șomerilor și părinților aflați în concediu de creștere a copilului, sărăcirea documentată a familiilor cu venituri mici.
Scor final: cinci promisiuni de învestitură, zero îndeplinite fără ghilimele, una îndeplinită cu ghilimele mari cât execuția bugetară. Iar autorul lor, deși demis prin moțiune de cenzură, rămâne în guvernul interimar, de unde gestionează acum criza energetică — domeniu în care primele rezultate sunt promise, firește, pentru 2027.
De dragul echilibrului, să notăm și ce e adevărat în apărarea guvernului: deficitul moștenit era real și nesustenabil, corecția fiscală era cerută de Comisia Europeană și de piețe, iar o parte din inflație vine din șocuri externe — secetă, energie, context regional. Nimic din toate acestea nu explică însă de ce ajustarea a fost prezentată drept nedureroasă la învestitură, de ce factura a fost distribuită cu precădere în jos, către pensii mici și venituri minime, și de ce reducerea de deficit raportată a avut nevoie de zece miliarde de lei fantomă ca să arate prezentabil.
Nota de final
Rubrica aceasta nu susține că Ilie Bolojan ar fi plănuit de la început să înșele pe cineva. E foarte posibil ca fiecare promisiune să fi fost sinceră în momentul rostirii — asta e, de altfel, definiția tehnică a optimismului bugetar românesc. Problema nu e sinceritatea momentului, ci arhitectura sistemului: un politician român nu plătește niciodată pentru diferența dintre ce promite și ce livrează, pentru că scadența e mereu mutată cu un an, iar la scadență fie nu mai e în funcție, fie e în altă funcție, fie — cazul de față — e în aceeași clădire, dar cu alt titlu, promițând aceleași lucruri cu altă dată.
„La anul va fi mai bine” nu e un slogan. E un model de guvernare cu istorie lungă: să trăiți bine, pas cu pas, România lucrului bine făcut — fiecare epocă și-a avut formula, fiecare formulă și-a avut anul de grație care nu a mai venit. 2027 e doar cea mai recentă rezervare la o masă care se tot amână.
Ne revedem sâmbăta viitoare. Până atunci, dacă auziți o promisiune cu termen precis, notați-o undeva. Noi exact asta facem — și, după cum se vede, hârtia are răbdare mai multă decât alegătorii.
Surse: Gândul — „Apocalipsa după Ilie Bolojan”, Gândul — „Noul slogan al lui Bolojan: «La anul va fi mai bine»”, Capital — „Lista neagră a Guvernului Bolojan”, date INS, Eurostat, BNR și studiul Friedrich-Ebert-Stiftung privind protecția socială a familiilor cu venituri scăzute.