Rubrica „Lacrimi de crocodil” — promisiunile politice documentate și distanța lor față de realitate
Promisiunea
Octombrie 2024. România se afla în plin sezon electoral, cu alegeri parlamentare în noiembrie și prezidențiale tot atunci — un calendar care transforma orice declarație politică într-o licitație de bunăvoință. Marcel Ciolacu, premier în funcție și lider necontestat al Partidului Social Democrat, urca la microfon cu autoritatea unui om care știe că fiecare cuvânt contează și că publicul are memoria scurtă.
Dar Ciolacu nu s-a mulțumit cu un simplu angajament verbal. A simțit nevoia să ridice miza.
„Nu se mărește TVA-ul. Vă spun, mă tatuez pe mână, nu se mărește TVA-ul. Nu va crește nicio cotă unică”, a declarat premierul, cu fermitatea unui om care tocmai a descoperit că sinceritatea se măsoară în centimetri de piele tatuată.
Câteva săptămâni mai târziu, în preajma Anului Nou, Ciolacu a publicat pe TikTok dovada: un braț, o cerneală, un mesaj simplu și irevocabil — „Nu se mărește TVA-ul!” Tatuat. Permanent. Sau cel puțin, asta era ideea.
Presa a aplaudat spectacolul. Comentatorii au remarcat că nu-și amintesc alt politician român care să-și fi inscripționat literalmente o promisiune electorală pe corp. Simpatizanții au distribuit imaginea cu entuziasm. Criticii au notat, mai rezervat, că există o diferență fundamentală între cerneala de tattoo și adevărul economic.
Critica s-a dovedit a fi mai rezistentă.
Realitatea
1 august 2025. România se trezea cu o altă realitate economică.
Prin Legea 141 din 25 iulie 2025, semnată de noul președinte Nicușor Dan și intrată în vigoare la 1 august, cota standard de TVA a crescut de la 19% la 21%. Simultan, cotele reduse de 5% și 9%, aplicabile anterior unor categorii diverse — alimente, medicamente, cărți, lemn de foc, turism, servicii de restaurare — au fost unificate și înlocuite cu o singură cotă redusă de 11%.
Concret: un român care cumpăra alimente plătea anterior 9% TVA. Din august 2025, plătea 11%. Cel care cumpăra produse de curățenie sau electrocasnice contribuia cu 19%. Din august 2025, cu 21%.
Tatuajul de pe brațul lui Ciolacu nu a suferit nicio modificare. TVA-ul, în schimb, da.
Contextul acestei creșteri este inseparabil de moștenirea economică lăsată de guvernarea Ciolacu. România încheiase anul 2024 cu un deficit bugetar de 9,3% din PIB — cel mai mare din întreaga Uniune Europeană, mai mare decât în anii de pandemie, mai mare decât în criza financiară din 2008. Un record pe care nimeni nu și-l dorea.
Presa și analiștii independenți au documentat un tablou clar: Ministerul Finanțelor avertizase Guvernul și Președinția în mod repetat, pe parcursul anului 2024, despre deteriorarea situației bugetare. Ciolacu știa. Ciucă știa. Iohannis știa. Toți știau și nimeni nu a acționat — în parte pentru că era an electoral, în parte pentru că orice măsură de austeritate în 2024 ar fi costat voturi.
Au câștigat voturile. Au pierdut bugetul.
Ajuns la putere în mai 2025, după ce câștigase alegerile prezidențiale cu un discurs centrat pe responsabilitate fiscală și anticorupție, Nicușor Dan s-a confruntat cu o dilemă pe care Ciolacu o pregătise cu migală: ori creșteai TVA-ul, ori riscai un downgrade de țară care ar fi scumpit împrumuturile externe și ar fi declanșat o reacție în lanț imposibil de controlat. Analiștii financiari au estimat că refuzul promulgării ar fi adus un downgrade garantat, cu consecințe directe asupra datoriei publice și a costului finanțării pentru toate entitățile economice din România.
Nicușor Dan a semnat legea. Și a declarat — cu o sinceritate admirabilă și complet nestrategică: „Continuă să cred că nu era nevoie de majorarea TVA.”
Dar a semnat-o.
Nici brațul lui Ciolacu, nici convingerile lui Dan nu au putut opri matematica unui deficit de 9,3%.
Scuza oficială
Marcel Ciolacu, întrebat despre evoluția TVA, a ales varianta elegantă: distanțarea.
„Eu am demisionat pe 5 mai 2025. Nu eu am crescut TVA-ul. Decizia a aparținut guvernului următor.”
Declarație corectă din punct de vedere tehnic. Ciolacu a demisionat a doua zi după primul tur al alegerilor prezidențiale, pe 5 mai 2025. Guvernul Bolojan, care i-a urmat, a propus pachetul fiscal. Nicușor Dan l-a semnat. Nicio semnătură a lui Ciolacu pe Legea 141.
Tatuajul, tehnic vorbind, nu minte.
Pe de altă parte, PSD — partidul lui Ciolacu — a votat în Parlament în favoarea creșterii TVA. Același PSD care în 2024 tatuase metaforic (și literal, în cazul liderului său) promisiunea că TVA nu va crește. Același partid care câștigase alegerile parlamentare din noiembrie 2024 parțial pe fondul acestui angajament.
Ciolacu a mai adăugat, în diverse interviuri, că deficitul de 9,3% a fost parțial „cosmetizat” de guvernul următor prin reclasificarea unor investiții: „Investiții de 13 miliarde de lei din 2024 ar fi fost mutate integral în 2025″ — sugerând că cifrele reale ale moștenirii sale ar fi mai bune decât cele oficiale.
Ministerul Finanțelor nu a confirmat această versiune.
Traducerea scuzei
„Nu eu am crescut TVA-ul” se traduce, în limba economiei aplicate, prin:
„Eu am creat condițiile în care creșterea TVA devenea inevitabilă, dar am avut grijă să demisionez înainte ca cineva să fie obligat să o facă.”
Este o formă rafinată de politică: construiești bomba, pui fitilul, predai cheia focului succesorului tău, apoi comentezi dezamăgit explozia de la distanță sigură.
Deficitul de 9,3% din 2024 nu s-a creat singur. S-a creat printr-o serie de decizii concrete: creșteri masive de pensii (indexate de două ori în 2024, cu 13,8% în ianuarie și recalculate în septembrie), majorări salariale pentru bugetari în an electoral, cheltuieli publice susținute la un nivel incompatibil cu veniturile, și — crucial — refuzul oricărei măsuri de corecție fiscală înainte de alegeri.
Toate aceste decizii au purtat semnătura guvernului Ciolacu sau au fost validate de acesta. Deficitul nu era o surpriză: Ministerul Finanțelor avertizase în scris, de mai multe ori. Documentele există și au fost publicate de presa independentă.
Tatuajul lui Ciolacu spune „Nu se mărește TVA-ul”. Documentele Ministerului Finanțelor din 2024 spuneau că România mergea cu viteză spre cel mai mare deficit din Uniunea Europeană. Una dintre cele două profeții s-a adeverit.
Bilanțul
Să facem un inventar rapid al distanței dintre promisiune și realitate:
Octombrie 2024, promisiunea: „Nu se mărește TVA-ul. Mă tatuez pe mână.”
Ianuarie 2025, tatuajul: „Nu se mărește TVA-ul!” — inscripționat pe brațul premierului în exercițiu al României.
Decembrie 2024, deficitul real: 9,3% din PIB, cel mai mare din UE, depășind estimările oficiale.
August 2025, realitatea: TVA standard de la 19% la 21%. TVA redusă pentru alimente de la 9% la 11%.
Mai 2025, ieșirea din scenă: Ciolacu demisionează după primul tur al alegerilor prezidențiale.
Iulue 2025, PSD votează în Parlament: Pentru creșterea TVA pe care liderul său jura că nu o va crește.
Net, pentru un cetățean mediu: Toate prețurile la alimente, medicamente, servicii au crescut ca efect direct sau indirect al majorării TVA. Un coș de cumpărături de 1.000 de lei la cota de 9% devenea, la 11%, puțin mai scump — diferența pare mică în cifre absolute, dar înmulțită cu 12 luni și cu întreaga economie, generează miliarde de lei preluate din buzunarele românilor.
Net, pentru tatuaj: Cerneala nu a dispărut. Promisiunea, în schimb, a evaporat cu discreție.
Ciolacu nu este primul politician care promite că nu va crește taxele și apoi o face sau lasă să se facă. Este, totuși, primul care a ales să își tatueze promisiunea — ceea ce ridică involuntar ștacheta spectacolului și face contrastul cu realitatea mai vizibil decât în mod obișnuit.
Există în literatura politică un concept numit „pre-commitment device” — un mecanism prin care un politician se leagă în mod public și ostentativ de o promisiune, tocmai pentru a crește costul reputațional al retragerii. Tatuajul lui Ciolacu a funcționat ca un astfel de dispozitiv — cu singura problemă că a estimat greșit cât de rezilient era bugetul României față de realitate.
Nu foarte rezilient, s-a dovedit.
Nota de final
Există ceva profund ilustrativ în această poveste, dincolo de ironia evidentă a tatuajului. Nu este o poveste despre un om rău care a minținuit cu premeditare. Este, mai degrabă, o poveste despre structura unui sistem politic în care promisiunile electorale și realitatea economică operează pe planuri separate, cu puțini actori dispuși să le conecteze.
Marcel Ciolacu a crezut, probabil, că România va găsi o altă cale — că deficitul se va corecta prin creștere economică, că Europa va fi mai flexibilă cu termenele, că o soluție mai nedureroasă va apărea. Nu a apărut. A apărut în schimb Legea 141.
Tatuajul rămâne. TVA-ul este 21%.
Diferența dintre ele — exact doi puncte procentuale — costă România câteva miliarde de lei pe an și pe fiecare cetățean câteva sute de lei în plus la coșul de cumpărături. Nu e o sumă catastrofală. Este, în schimb, o sumă concretă, care se regăsește pe bon fiscal, nu pe brațul unui fost premier.
Lacrimile de crocodil ale politicii românești au, de data aceasta, un avantaj față de variantele precedente: sunt documentate fotografic, permanente ca cerneala pe piele și destul de ireverente pentru a fi amintite la fiecare creștere de preț de la casă.
Dacă există o lecție în tot acest spectacol, ea nu este că politicienii mint — asta e de notorietate publică. Lecția este că promisiunile tatuate pe carne sunt, paradoxal, mai ușor de eludat decât promisiunile simple: tocmai pentru că ostentația gestului mută atenția de la conținut la spectacol, cel puțin pentru un timp suficient de lung cât să treacă alegerile.
Tatuajul lui Ciolacu va fi acolo mult după ce TVA-ul va fi crescut și scăzut de mai multe ori. Va fi o mică lecție de epidermă și politică românească, vizibilă ori de câte ori fostul premier va purta un tricou cu mânecă scurtă.
Sau, cine știe, poate că va găsi un laser bun.
Lacrimi de crocodil este o rubrică săptămânală despre promisiunile politice documentate și distanța lor față de realitate. Toate declarațiile citate sunt verificate din surse publice.